Ce se va întâmpla cu cota unică, dacă Tăriceanu va fi premier

Ce se va întâmpla cu cota unică, dacă Tăriceanu va fi premier
Publicat: 15/11/2014, 14:04

„În condiția în care voi fi prim-ministru, această taxă nu se va modifica”, a spus Tăriceanu, precizând că măsura a fost printre primele introduse în momentul în care a devenit premier, în decembrie 2004.

Tăriceanu a mai declarat că, dacă ar fi fost „o intenție de modificare a acestei cote, premierul Victor Ponta ar fi putut să o facă, dar acesta a delcrarat public că nu va modifica sub nicio formă cota unică”.

„În acest moment, pot să vă spun clar că nu am nici cea mai mică intenție, pentru că am și paternitatea acestei măsuri, dar și pentru că eu o consider extrem de benefică pentru economie”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit președintelui Senatului, premierul Victor Ponta a adoptat în ultima perioadă alte două măsuri de esență liberală, de politică fiscală, și anume reducerea contribuțiilor de asigurări sociale cu cinci puncte la angajator și anularea impozitului pe profitul reinvestit.

„Aceste măsuri au fost propuse tot de mine, în cadrul PNL, ulterior au fost preluate de ministrul de Finanțe de la acea vreme, Daniel Chițoiu și promovate în Guvern. Păcat că PNL a plecat de la guvernare fără să mai poată să culeagă beneficiile politice ale acestor măsuri benefice pentru economie”, a mai spus Tăriceanu.

El a susținut o declarație de presă, fără întrebări din parte jurnaliștilor.

Premierul Victor Ponta a declarat că, în calitate de președinte, nu va schimba cota unică de impozitare din 2016 „pentru simplul motiv că președintele nu schimbă cote unice” și a susținut că aceasta va fi garantată de viitorul Guvern Tăriceanu, după care nu a dorit să accepte întrebări ale presei.

Agenția de presă MEDIAFAX a publicat, joi seara, un document al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) – ministrul delegat pentru Buget, care cuprinde mai multe propuneri de ordin fiscal, printre care renunțarea la cotă unică de 16%, începând din 2016 și introducerea cotei progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% și 35%.

Același document mai include printre propuneri o creștere a impozitelor locale pe terenuri și imobile de 25%, o majorare similară urmând să fie aplicată din 2016, impozitarea de la începutul anului viitor cu o cotă de minim 5-9% a tuturor depozitelor bancare nou constituite unde sursa de proveniență a banilor este incertă și eliminarea impozitului pe profit și introducerea impozitului pe cifra de afaceri, concomitent cu scăderea impozitului pe dividend la 5%.

Propunerile au fost prezentate în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat pentru MEDIAFAX că Ministerul Finanțelor Publice, prin cei doi miniștri, nu-și asumă documentul prezentat de MEDIAFAX privind propuneri de modificări fiscale, dar spune că nu-și va da demisia dacă totuși documentul a fost elaborat de MFP.

Întrebat dacă este dispus să demisioneze din funcție în cazul în care se demonstrează că documentul prezentat de MEDIAFAX a fost elaborat, scris și printat în Ministerul Finanțelor Publice și distribuit în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget, Vâlcov a afirmat că nu poate răspunde pentru toți angajații din instituție.

Pe de altă parte, Ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, a transmis un comunicat prin care afirmă că nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare, iar în instituție, autoritatea în ceea ce privește stabilirea politicii fiscale, nu s-a fãcut niciodată un scenariu privind eliminarea cotei unice de impozitare.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, propus de actualul premier Victor Ponta să preia conducerea Guvernului în cazul în care PSD va câștiga alegerile prezidențiale, a declarat recent că tema cotei unice de impozitare a fost „fetișizată” în ultimii ani și ar trebui reconsiderată cel puțin din perspectiva nivelului, dacă societatea românească are pretenții mari de la stat.

Cota unică a fost introdusă de la 1 ianuarie 2005, fiind principala temă de campanie a alianței DA (PNL-PD) la alegerile din 2004.

Cota unică a fost propusă inițial de ministrul de Finanțe din perioada Guvernului Năstase, Mihai Tănăsescu, dar respinsă de PSD, inclusiv din cauza opoziției președintelui de atunci, Ion Iliescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×